Stau, ma uit la el si nu-l pot atinge. E prea departe, parca intre noi e lumea intreaga. Si pana de curand nu era nimeni si nimic.
Stiu ca e mai bine asa, e mai bine pentru amandoi. Intin totusi mana. Incet. Sa nu o vada. Dar ma lovesc de ceva. Ce-o fi? Ca doar nu se vede nimic. Nu, nu, e doar o aparenta, o naluca intriganta.
Si indraznesc. Imi pun capul pe pieptul lui, il miros si raman cu ochii atintiti spre ecran.
Ma uit la el; e chipul cu care m am obisnuit si-mi place la nebunie. Imi inspira un cantec bun, sentimental, plin de patos ca o furtuna de dragoste. Chipul lui e ca o melodie de dragoste.
Cantecul de dragoste isi incepe ritmul, cand lent, cand agresiv, asa cum bat si inimile noastre.
Inca o data, in acelasi loc, aceeasi 2 oameni si iubirea lor....si telefoanele inchise......suntem la treaba...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu