nimic nu are un sens real, pentru că nu găsesc nimic acum care să conteze cu adevărat. Sînt şi atît. Curg unde mă curge timpul. Sînt apa, sînt nisipul, sînt timpul.
Nu sînt nimic pentru că nimic sînt.
Nu vreau nimic pentru că vreau totul.
Pentru că vreau totul vreau să nu doresc nimic.
Detest aşteptările de orice fel.
Detest liniile de comunicaţie între mine şi celălalt pentru că mă fac dependentă.
Detest faptul că detest.
“...la urma urmei nu trebuie să continui să înduri ceea ce crezi tu că este suferinţă; poţi întotdeauna să alegi s-o opreşti, să-i pui capăt. Şi chiar şi suferinţa şi jalea după ceva tot sînt mai bune decît nimic.Nu există decît un singur lucru mai rău decît să nu fii viu şi acesta este ruşinea. Dar nu poţi să trăieşti veşnic şi întotdeauna îţi consumi viaţa cu mult înainte de a fi epuizat posibilităţile de a trăi. Şi pămîntul e o coajă: nu e prea mult din el înainte să dai de stîncă”.
William Faulkner – Pogoară-te, Moise!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu