Am descoperit indoiala si chiar necesitatea ei: dreptatea nu sta pe un singur talger, ci in balanta, in cumpana dreapta a ambelor talgere. Si rationamentele mele au inceput sa devina procese. Orice gandesc caut reversul :
- oricarei lumini , caut umbra
- oricarei vorbe ii caut ecoul
Si astfel nu ajuta la nimic, din contra sufletul este incarcat de ecou si umbre. Cand eram mica imi placea sa stau in padure sa strig cat ma tineau puterile si sa aud ecoul.Numai intr-un singur loc il puteam auzi , iar pentru mine atunci era un mister: de unde vine??????? Era un ecou alb , inocent , plin de intrebari si mistere asemeni copilariei; ecou plin de umbre , umbrele padurii care ascunde soapta frunzelor, a ierbii, intrebarile copacilor, cantecul pasarilor sau mai bine zis misterul lumii.
Ecoul de acum si umbrele imi ranesc inima , o face tandari si oricat as incerca sa nu aud.....se cuibareste fara sunet in tacerile cele mai inalte , straturi peste straturi.Daca vrei sa vezi.....de fapt nu vezi nimic, dar simti cum roade si roade al naibii de tare.
Stii ...daca te uiti in ochi...numai acolo poti vedea. Ochiul este o fereastra profunda a interioritatii fiintei, si stiu ca privirile tradeaza ceea ce exista misterios in fiinta umana.
O fiinta nu este asa cum crezusem, senina si nemiscata in fata noastra, cu insusirile, gandurile, intentiile ei cu privire la noi, ci este o umbra in care nu putem niciodata patrunde, pentru ca nu exista vreo cunoastere directa, in legatura cu care facem presupuneri cu ajutorul cuvintelor si chiar a faptelor, care si unele si altele ne dau informatii neandestulatoare de altminteri contradictorii, o umbra in care ne putem rand pe rand inchipui cu aceeasi palauzibilitate ca luceste ura si dragostea. Oricat ai incerca sa cunosti un om nu o sa-l descoperi niciodata in intregime si nici nu trebuie sa avem pretentia de a-l cunoaste , pentru ca nu ne cunoastem pe noi insine asa de bine, dar alta fiinta...
Cand sunt cuprinsa de indoiala( de aici pornisem) plang fara lacrimi.Curg paraie in suflet, simt sufletul strivit si nu stiu cine ma arunca in deznadejde: Tu sau Eu?
Cred ca eu; nu am puterea de a intelege ceea ce este de inteles pentru mine si nu pentru tine...
