cumplit de adevarat

Uneori singurătatea este bună. Uneori singurătatea mă ajută să mă reîntîlnesc cu mine. Nu pot trăi fără mine. Cînd vorbesc despre singurătate, nu mă refer la izolarea ascetică a pustnicilor, experienţă mistică la care puţini au acces. Ar mai fi şi adînca solitudine a cosmonautului în spaţiu sau aceea a lui Charles Lindbergh traversînd pentru prima oară Atlanticul, în avion, doar în compania unei pisici. Trebuie să fii făcut pentru aşa ceva. Nu mă raportez nici la mizantropia marilor depresivi sau agorafobi, retractili la întîlnirea cu alţi semeni. Se tratează. Aici e vorba doar de singurătatea noastră, cea de toate zilele. Există atîţia bărbaţi care nu fug de acasă doar fiindcă nu are cine să le facă bagajele. Atîtea femei care rămîn fidele căminului doar fiindcă nu au unde să se ducă. Atîtea cupluri care trăiesc doar autodevorîndu-se. Atîtea familii unite doar de obsesia traiului în comun. Nici nu-şi dau seama cît de singuri sînt aceşti oameni.