Am descoperit indoiala si chiar necesitatea ei: dreptatea nu sta pe un singur talger, ci in balanta, in cumpana dreapta a ambelor talgere. Si rationamentele mele au inceput sa devina procese. Orice gandesc caut reversul :
- oricarei lumini , caut umbra
- oricarei vorbe ii caut ecoul
Si astfel nu ajuta la nimic, din contra sufletul este incarcat de ecou si umbre. Cand eram mica imi placea sa stau in padure sa strig cat ma tineau puterile si sa aud ecoul.Numai intr-un singur loc il puteam auzi , iar pentru mine atunci era un mister: de unde vine??????? Era un ecou alb , inocent , plin de intrebari si mistere asemeni copilariei; ecou plin de umbre , umbrele padurii care ascunde soapta frunzelor, a ierbii, intrebarile copacilor, cantecul pasarilor sau mai bine zis misterul lumii.
Ecoul de acum si umbrele imi ranesc inima , o face tandari si oricat as incerca sa nu aud.....se cuibareste fara sunet in tacerile cele mai inalte , straturi peste straturi.Daca vrei sa vezi.....de fapt nu vezi nimic, dar simti cum roade si roade al naibii de tare.
Stii ...daca te uiti in ochi...numai acolo poti vedea. Ochiul este o fereastra profunda a interioritatii fiintei, si stiu ca privirile tradeaza ceea ce exista misterios in fiinta umana.
O fiinta nu este asa cum crezusem, senina si nemiscata in fata noastra, cu insusirile, gandurile, intentiile ei cu privire la noi, ci este o umbra in care nu putem niciodata patrunde, pentru ca nu exista vreo cunoastere directa, in legatura cu care facem presupuneri cu ajutorul cuvintelor si chiar a faptelor, care si unele si altele ne dau informatii neandestulatoare de altminteri contradictorii, o umbra in care ne putem rand pe rand inchipui cu aceeasi palauzibilitate ca luceste ura si dragostea. Oricat ai incerca sa cunosti un om nu o sa-l descoperi niciodata in intregime si nici nu trebuie sa avem pretentia de a-l cunoaste , pentru ca nu ne cunoastem pe noi insine asa de bine, dar alta fiinta...
Cand sunt cuprinsa de indoiala( de aici pornisem) plang fara lacrimi.Curg paraie in suflet, simt sufletul strivit si nu stiu cine ma arunca in deznadejde: Tu sau Eu?
Cred ca eu; nu am puterea de a intelege ceea ce este de inteles pentru mine si nu pentru tine...
vineri, 8 mai 2009
luni, 20 aprilie 2009
duminică, 19 aprilie 2009
CINE MOARE? -Pablo Neruda
Moare cate putin cine se transforma in sclavul
obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi
traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu
risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu
oamenii pe care nu-i cunoaste.
Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera
negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui
vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa staluceasca,
oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.
Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este
nefericit in lucrul sau; cine
nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis; cine
nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile
"responsabile". Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu
citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul din el insusi.
Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu se lasa ajutat
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si
detestand ploaia care nu mai inceteaza. Moare cate putin cine
abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput; cine nu intreaba
de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca
cunoaste intrebarea. Evitam moartea cate putin, amintindu-ne
intotdeauna ca "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul
fapt de a respira. Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o
fericire splendida. Totul depinde de cum o traim... Daca va fi sa te
infierbanti, infierbanta-te la soare Daca va fi sa inseli,
inseala-ti stomacul. Daca va fi sa plangi, plange de bucurie. Daca va
fi sa minti, minte in privinta varstei tale. Daca va fi sa furi, fura
o sarutare. Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica. Daca va fi sa simti
foame, simte foame de iubire. Daca va fi sa doresti sa fii fericit,
doreste-ti in fiecare zi...
obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi
traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu
risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu
oamenii pe care nu-i cunoaste.
Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera
negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui
vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa staluceasca,
oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.
Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este
nefericit in lucrul sau; cine
nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis; cine
nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile
"responsabile". Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu
citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul din el insusi.
Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu se lasa ajutat
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si
detestand ploaia care nu mai inceteaza. Moare cate putin cine
abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput; cine nu intreaba
de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca
cunoaste intrebarea. Evitam moartea cate putin, amintindu-ne
intotdeauna ca "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul
fapt de a respira. Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o
fericire splendida. Totul depinde de cum o traim... Daca va fi sa te
infierbanti, infierbanta-te la soare Daca va fi sa inseli,
inseala-ti stomacul. Daca va fi sa plangi, plange de bucurie. Daca va
fi sa minti, minte in privinta varstei tale. Daca va fi sa furi, fura
o sarutare. Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica. Daca va fi sa simti
foame, simte foame de iubire. Daca va fi sa doresti sa fii fericit,
doreste-ti in fiecare zi...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)